luni, 14 februarie 2011

Discutii cu ieseni pe Facebook...

Totul a plecat de la fotografia de mai jos:




Si de la comentariul meu asupra ei, facut pe Facebook:
Ce oameni mari au fost in Iasi si ce papagali sunt acum... De fapt, e valabil pentru toata tara. Cu ce chipuri oare se va umple cartea de istorie peste 30 de ani?


Ieri am primit mesajul de mai jos si... discutia a continuat:

Este pacat ca un astfel de comentariu s-ar putea rasfrange asupra intregii populatii a Iasului. A fost realizat vreun studiu care sa conduca la concluzia dumneavoastra sau ati realizat dumneavoastra unul?
Banuiesc ca este doar o constatare fundamentata pe o perceptie subiectiva asupra realitatii si - mai grav - a reprezentarilor despre ieseni.
Din bruma de educatie de care beneficiez am invatat faptul ca generalizarea reprezinta apanajul oamenilor opusi celor pe care-i sugerati in comentariul dumneavoastra cu nostalgie....si se pare ca aveti si aplaudaci pentru asta fapt ce impune felicitari.
Cu stima,
Un iesean.


Cristi Ciureanu
Ma mir ca un comentariu de-al meu a generat o replica atat de lunga.
Si eu sunt oarecum iesean, ba chiar am copilarit in centru, unde bunicii mei au si o casa. Bunicul meu a slujit ca preot in majoritatea bisericilor din Iasi, am un unchi (nas de botez) membru al Academiei Romane (tot iesean), eventual cunscut ar fi si doctorul Ciureanu, fratele bunicului si un, zic eu, bun chirurg al Iasilor anilor '70-'80.
Am scris toate astea pentru ca semnatura "un iesean" mi se poate aplica si mie, desi acum traiesc in Bucuresti (venetic, am ajuns cu 7 ani in urma).
Totusi, nu trebuie sa realizez nici un studiu pentru a pune o intrebare legitima: "Cu ce chipuri oare se va umple cartea de istorie peste 30 de ani?”
Era fain daca aceasta replica a dvs. la ce am scris ar fi continut exemple de mari ieseni de dupa 1989, care sa merite sa fie studiati la scoala de copiii nostri.
Cum spuneam si in comentariul meu, aceasta intrebare este aplicabila pentru orice zona/judet a tarii.
Ce vor afla copiii nostri despre perioada asta? Ce nume vor contine cartile de istorie si ce "fapte" vor fi descrise?
Chiar trebuie sa facem "un studiu" ca sa auzim nume mari?


Asavoaei Catalin
Mesajul nu este lung deloc. Am scris exact cat este necesar pentru a argumenta ce am crezut eu de cuviinta. Totusi, daca il apreciati ar fi lung, ar trebui sa trageti doua concluzii:
1. lungimea lui indica faptul ca intr-adevar au existat efecte;
2. faptul ca s-a gasit cineva sa va scrie atat de mult (intr-o forma eleganta si fara injurii) inseamna ca a considerat ca se merita si ca are si cui sa-i adreseze un astfel de text).
Revenind la mesajul dumneavoastra....
Generalizarea nu este buna deloc, iar expresii de acest gen „Ce oameni mari au fost in Iasi si ce papagali sunt acum” nu cred ca particularizeaza asupra unui grup tinta izolat ci este generalizat asupra intregii populatii iesene (fapt nefericit odata ce bunicii au locuit in acest oras). De altfel nu sunt de acord nici cu ideea in sine, dar aceasta discutie poate poate fi abordata in alta situatie....
Ceea ce este deranjant pentru mine este faptul ca dumneavoastra v-ati postat mesajul initial in care indicati ”papagalii de acum” dar fara a preciza nimic de legaturile dumneavoastra cu Iasul, pozand intr-un soi de detasare, acuzativa (mai ales ca nu locuiti in Iasi ci in Vaslui - conform profilului).
Automat, asa cum constatati deja, cititorii acelui post s-au divizat in doua: aprobatori ai ideii dumneavoastra (fapt periculos care face parte dintr-o realitate rusinoasa ce tine de discriminarea intre romani, teritorii romanesti si orase) si contestatari ai ideii. Personal, consider ca o idee poate fi precizata in zeci de moduri, mai important mi se pare modul in care este prezentata si - mai ales - anticiparea rezultatelor acesteia.
Un alt fel de iesean decat "un papagal" :)


Cristi Ciureanu
Inca un mesaj lung dar fara a nominaliza nici o personalitate care ar merita sa ocupe spatiul in MANUALELE de istorie. :-)
Unul, doar un nume de dupa 1989 si rectific ce am scris in mesajul original. :-)
Daca numele ar fi din Iasi, "lovitura" primita de mine ar fi si mai mare... :-)

Cristi Ciureanu
"Demonstraţii care i se făceau în Anglia ministrului nostru la Londra, figură foarte populară, şi de către marele public.
Colegul şi prietenul Streitman a asistat la o scenă tipică. Aflându-se la Londra, fusese invitat de Titulescu să petreacă cu' dânsul week-end-ul pe coasta mărei, la Bornemuth... '
Au tras la un hotel unde ministrul României era bine cunoscut. Când au intrat în sala comună a restaurantului, toţi clienţii care se aflau instalaţi la mese, recunoscând pe Titulescu s'au ridicat in picioare şi nu şi-au reluat locurile până ce nu s'a instalat şi "Sir Titulesco...". (originalul AICI)
Daca azi mai exista politicieni sau oameni de seama, cu recunoastere de felul asta, inseamna ca am comis o mare eroare. :-)


Asavoaei Catalin
Cred ca trebuia sa imbratisati dumneavoastra o cariera de diplomat. Ati reusit cu mare eleganta sa evitati ideea evidentiata de mine in cele doua mesaje pe care vi le-am transmis si ati ales sa argumentati (interesant si evident - avizat) doar la ideea dumneavoastra (pe care nu o contest...pana la un punct).
„Daca azi mai exista politicieni sau oameni de seama, cu recunoastere de felul asta, inseamna ca am comis o mare eroare”
1. Problema nu e la argument ci la forma de prezentare a acestuia (ahhh, papagalii astia ne mananca zilele...).
2. Exista personalitati (ma rog, nu neaparat politicieni) care se bucura de o recunoastere importanta in cercurile "rafinate" ale Europei. Faptul ca nu sunt mediatizati sau ca ne sunt prezentati doar gogomanii de tip Simirad, Nichita sau Fenechiu, e o alta discutie.


Cristi Ciureanu
"Exista personalitati (ma rog, nu neaparat politicieni) care se bucura de o recunoastere importanta in cercurile "rafinate" ale Europei."
Care ar fi acestia? :-)) (se poate numai nume din Iasi?)


Asavoaei Catalin
Orice nume as insera in acest mesaj ar strani reactii si controverse. Este o realitate istorica: oamenii de valoare nu sunt recunoscuti in "timpul lor" ci doar dupa ce mor. Poate ca exista si exceptii dar regula se pastreaza.
Cum masuram notorietatea/recunoasterea? Aceasta este intrebarea? Apoi, altele: ce itemi folosim? Cum ii raportam? La ce?
De exemplu - daca imi veti aduce ca argument precedentul dumneavoastra mesaj legat de Titulescu, eu vi-l voi aduce in prim plan pe un anumit om politic din Romania primit de insasi Elisabeta a II a, Regina Angliei, plimbat intr-o caleasca si distins cu cele mari ordine ale Imperiului Britanic.
Desigur, motivele repectului (recunoasterii) in cele doua cazuri cu siguranta au fost diferite, dar anvergura (deci criteriul de evaluare indicat de dumneavoastra) este asemanatoare, deci ne poate pacali. Automat daca am aplica DOAR acest criteriu mergand pe logica impusa de dumneavoastra, insusi faptul ca am fost primit de catre Patriarhul Ierusalimului in urma cu doi ani in sala sa de protocol, ar fi o dovada de recunoastere, nu? (ceea ce ar fi fals, desigur)
Exista oameni de valoare in Iasi. Sunt profesori la Universitati (cativa de la Cuza imi sunt cunoscuti), sunt preoti (cativa imi sunt cunoscuti), medici si de ce nu - o mana de politicieni de reala valoare tinuti mereu intr-un plan secund pentru a le furniza suport celor pe care partidele politice îi arunca în fata si pe care dumneavoastra v-ai grabit sa-i lipiti pe afisul generalizat al unui Iasi papagalicesc (in primul mesaj nu ati specificat clar si din prima propozitie la ce tip de papagali faceti trimitere).
Admit faptul ca anumiti oameni de valoare nu au ajuns politicieni pentru ca insasi calitatea lor ii impiedica sa ajunga pe astfel de functii dar si pentru ca insasi politica atrage stigmat (efect pervers imprimat de cei 20 de ani de ratacire si furtisaguri).


Cristi Ciureanu
Prea multe cuvinte pentru ceva foarte simplu, cum ar fi intrebarea mea din prima postare, intrebare pe care o repet: Ce personalitati de dupa 1989 vor fi in manualele de istorie de peste 20 de ani?
E o intrebare scurta, cu raspuns simplu fara pierdere de timp cu texte lungi.
Am cerut de 3 ori sa nominalizati macar un om care va aparea (cu cinste) intr-o carte de istorie... nu s-a intamplat asta si concluzionez ca am avut 100% dreptate cu ce am scris mai devreme.
Ca unul sau altul reuseste sa impresioneze o mica comunitate (in care va includeti) nu e suficient sa fie mentionat intr-un manual de liceu.
Cum manualele noastre vorbesc despre Cuza, Kogalniceanu, Alecsandri sau Titulescu, am mari dubii ca aceste nume vor fi "ranforsate" de alte nume (de egala valoare) din epoca noastra.
Oamenii de azi sunt "papagali" precum erau fanariotii in perioada lor. Apropos, ati studiat vreun fanariot la scoala?
In afara de numele asta "fanarioti", puteti spune vreun nume care sa aduca cinste tarii? Si au domnit mult peste Romania!
q.e.d.


Asavoaei Catalin
"Apropos, ati studiat vreun fanariot la scoala?" Cred ca aceasta intrebare "vorbeste"de la sine despre modul in care intelegeti sa dialogati si sa va raportati la ceilalti.
Multe cuvinte sau putine cuvinte, cred ca era mai simplu daca admiteati faptul ca in primul post nu ati reusit foarte bine sa indicati cat mai clar clasa politica pentru papagalii pe care i-ati indicat. Apoi v-ati tot invartit asupra politicienilor desi eu am incercat sa inlatur generalizarea ce ar fi putut plana asupra toti iesenilor. Cred ca aveti dreptate si intr-adevar am alocat cam prea mult timp acestui dialog, mai mult decat se merita.


Cristi Ciureanu
OK, alt iesean de seama dar nu din sectorul politic... trei nume, va rog? :-)
Oameni cu activitate si consacrati dupa 1989, va rog. :-))
Nu stiu de ce nu trebuie sa spunem ca cei care ar trebui sa fie niste modele in manuale si carti sunt niste nimeni, cand e evident ca asta sunt!
Daca vreunul (din Iasi sau nu) vrea recunoastere publica, sa munceasca pentru ea! Chiar sa merite sa intre intr-un manual, nu sa fie pus acolo pentru ca nu era alta solutie!
Nu e valabil numai la politicieni, e valabil in toate domeniile!
Sincer, ma mir ca mai exista oameni care nu accepta criza de personalitati...
Daca maine s-ar face un spital nou in Iasi, ce nume ar avea?
Daca peste 30 de ani s-ar face un spital nou in Pascani, ce nume ar avea?
Vreun sfant, cred, ca oameni ca Parhon nu prea s-au mai nascut dupa ce a murit el.
Liceul de Informatica "Grigore Moisil", Liceul "Garabet Ibraieanu", Liceul "Emil Racovita", Liceul "Costache Negruzzi".... daca maine facem un liceu nou in Iasi, ce nume ar avea?
As prefera sa fie un nume de om consacrat dupa 1989... :-))
Nu stiu in ce domeniu activati, eu va spun ca elevii din ziua de azi nu mai inteleg Ion Creanga, pentru ca povestile lui sunt oarecum prea vechi, sistemul de valori s-a schimbat oarecum. (Apropos, cate pupeze mai sunt in teii Iasului si cate mai sunt furate de copii? Cati copii mai au buncii la tara si cati se mai urca in copaci sa fure cirese?)
SCOALA E IN CRIZA, nu prea sunt opere care sa le inlocuiasca pe cele studiate acum 100 de ani.
Copiii mei vor studia ce a studiat si bunicul meu? Nu e o criza aici!???

Chiar trebuie sa nu le spun "papagali" unora care nu au puterea sa mobilizeze mase, sau sa scrie ceva notabil in manuale?

Niciun comentariu: